Gruni

gruni ceramica

 

– Dumneavoastră sunteţi doamna Gruni? M-a intrebat cineva recent.

Deși nu-s doamna Gruni, întrebarea m-a cam  bucurat pentru ca Gruni, adică gruniul meu, există doar de foarte puțin timp în lume. Gruni e un brand, sau, ca să nu mă/vă îmbăt cu apă rece, deocamdată e doar nume pe care mă voi strădui să-l cresc într-un brand. Am procedat așa din mai multe motive: ca eu să rămân, haha, doamna Coloji, adică Livia Coloji – ilustrator, ca brandul acesta să aparțină și să reprezinte o echipă, nu doar un om și last but not least, ca Gruni să fie asociat cu bijuteria, vesela şi cu obiectele decorative din ceramică, ceea ce mi-e teamă că dacă mi s-ar întâmpla mie, s-ar întâmpla în detrimentul ilustratorului.

Pe scurt, Gruni e un început de proiect de care mă bucur la fel de tare ca acu 1000 de ani (a se citi 11), când mi-a trecut prin cap că aş putea furniza servicii de ilustraţie unei pieţe care nu prea avea nevoie de aşa ceva, servicii pe care le voi furniza în continuare, cu bucurie, dar nu cu emoţia nereuşitei.

Şi, totuşi, de unde numele? Mă întreabă chiar şi oamenii care mă ştiu bine de tot şi atunci mi-e clar că sunt datoare cu nişte explicaţii. În grai bănăţean, gruniul e un deal sterp, un loc ars de soare, bătut de vânt, uitat de lume. Sunt nenumărate gruniuri în Banat, aşa cum observa o prietenă. În Timiş, există chiar şi o localitate Gruni, pe care recunosc că nu am vizitat-o niciodată. Gruniul meu este inspirat de gruniul Oraviţei. Aflat la capătul străzii pe care m-am născut, e cel mai necăjit loc pe care-l ştiu şi care, deşi era locuit de o mică comunitate marginalizată, avea de oferit un singur lucru – un pic de lut pentru cei care aveau teracotă de lipit, respectiv ceva mai mult lut pentru cei care aveau o colibă de ridicat. Prin urmare, idealistul din mine a avut de făcut cea mai simplă alegere: să ia cea mai nefastă situație și să se angajeze că o va transforma în inversul ei. La modul ideal, Gruni va deveni o intreprindere socială care va ajuta nişte oameni într-o altă situaţie complicată, într-un alt loc.  Până una-alta, ăsta-i un vis cam nerealist pentru un începător lipsit de experienţă cum mă aflu a fi, aşa că voi/vom vedea.

Deocamdată lucrez la amenajarea unui atelier de producție și a unui showroom micuț. Va urma un magazin online adevărat, producţie constantă, extinderea gamelor existente şi… vă las că am treabă, dar voi reveni cu un alt articol pentru ca atunci când ne vedem să ne simţim bine împreună şi, pe cât posibil, să n-o aduc şi pe doamna Gruni cu mine că-i stresată că n-are şapă de beton şi enervează pe toată lumea cu problemele ei.

Până la următorul articol, dacă vi se pare interesant şi vreţi să susţineţi acest demers, vă rog să urmăriţi, like-uţi, share-uiţi, stalk-uiţi şi io-mai-ştiu-ce noua pagină de Facebook şi noua pagină de Instagram.

Iar dacă rămaneţi fără una-alta, până la noul site, vă servesc din magazinul de pe etsy sau prin comandă directă, în limita stocurilor precare.

gruni ceramica